Cine se teme de fericire?

În copilărie, în drum spre școală, întâlneam mai multe guri de canalizare astupate cu capace metalice cu patru și șase găuri. Era o superstiție printre fetele din școala nostră care spunea că cine calcă pe un capac de canal cu patru găuri va avea ghinion în acea zi, iar celui ce calcă pe unul cu șase găuri i se va îndeplini o dorință. Deși mama îmi tot spunea că este periculos să calc pe ele, căci ar putea să nu fie bine fixate și aș putea cădea înauntru și aș putea muri, nu am ratat nici un canal cu șase găuri care mi-a ieșit în cale de atunci încoace. Mă opream din drum, mă urcam pe el cu ambele picioare, închideam ochii și îmi puneam mereu acceași dorință: să fiu fericită. Și am fost și sunt fericită.

Toți oamenii își doresc fericirea și toate poveștile scrise, cântate sau desenate sunt despre fericire. Pentru toate generațiile, poveștile din cărți, cântece, desene animate și filme și-au pus o amprentă puternică asupra subconștientului lor și au influențat percepția oamenilor despre relațiile romantice. Orice basm spune despre o călătorie mai mult sau mai puțin fascinantă în care personajul principal – tânăr și neexperimentat – pleacă de acasă să înfrunte lumea și să descopere marea iubire. Pe drum, își face prieteni cu care înfruntă ispite, vrăjitoare, balauri, dragoni iar în final, călare pe nelipsitul cal alb, o salvează pe prințesă și trăiesc amândoi fericiți până la adânci bătrânețe, happily ever after. Despre drum ni se oferă o sumedenie de detalii dar nici una dintre povești nu pomenește despre ce se petrece după acest final glorios și apoteotic. Nimeni nu ne învață cum să trăim fericiti până la adânci bătrânețe. Cum să păstrăm o iubire pentru care ne-am lupat peste cincizeci de pagini și de care ne-am bucurat doar într-o singură frază. Cum să o cultivăm și să o dezvoltăm. Toate poveștile se sfârșesc în același loc. Ca și cum subiectul ar fi tabu, deschis numai marilor inițiați. Sau ca și cum restul ar fi de la sine înțeles.

Astazi, cine ar citi o carte sau s-ar duce la un film în care nu ar găsi decât fericire și poezie, doi oameni care se iubesc frumos, pașnic și inocent, în viața cărora nu intervine nici o dramă îngrozitoare, nici o boală incurabilă, nici o crimă, nici un drog, nici un alcoolic, nici un obsedat, nici un paranoic, nici o urmărire cu schimb de focuri, explozii sau răsturnări spectaculoase de mașini? Nimeni! Fericirea e plic-ti-coa-să. Nu are nimic spectaculos. Nu e nici de poveste, nici de film. Nu se poate descrie într-o sută de pagini sau într-o peliculă de două ore. Și astfel nu ne este familiară. Nu suntem capabili să o trăim în fiecare moment. E ca și cum am vrea să mâncăm numai ambrozie, și asta la fiecare masă. Trupul nostru, simțurile noastre nu sunt capabile să suporte atâta mâncare zeiască. Căci nu ne simțim a fi zei și ni s-ar face rău. În credințele noastre intime, fericirea e numai pentru personajele extraordinare de poveste. În viața reală hapilly ever after nu există. Și asta pentru că nu știm cum.

Dar, fericirea există!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s