Bătaia

livre1

Acum nu mai mergeam la biserică duminică de duminică. Bunicii aveau de dus la muncile câmpului și nu mă puteau lua cu ei decât rar. Așa că mă dăduseră în grija lelei Rarița, o babă care știa bine să descânte, să tragă și să lecuiască și care se înrudea pe departe cu bunica, ca probabil fiecare femeie de la noi din sat. Îmi plăcea mult să stau în casa ei mică, grijită cu sineală, cu trei cămăruțe cu ferestre mari, vopsite și ele tot în albastru. N-am intrat decât într-una dintre ele în toți anii petrecuți acolo. Căci mai toate lucrurile se întâmplau la gura sobei sau în curte, sub un păr cu fructe mici, rotunde, verzi și neasemuit de dulci.

Aici, la marginea satului și în buza pădurii, mă sălbăticisem de tot. Stăteam mai mult după fusta babei decât în drum cu copiii. Îmi plăceau poveștile ei și mai ales îndeletnicirile ei. Și pentru că mă vedea curioasă și atentă, îi era și ei drag să mă învețe. Știam de-acum câteva descântece ce se făceau cu ajutor de la Maica Domnului și de la duhul cel bun al buruienilor de leac. Nu înțelegeam de ce baba spunea că treburile și învățăturile ei trebuie păstrate în taină. De ce nu poate toata lumea să tragă, să descânte, să știe tainele ierburilor și buruienilor? Lelea spunea că o să aflu când mă voi face mai mare.

Când părinții m-au adus la țară și m-au lăsat în grija bunicii eram o copiliță de un an și patru luni, firavă, cu pielea albă și parul blonduț cu firul subțire care se încurca foarte ușor și se descurca greu. Și pentru că bunica nu stătea toata ziua cu piaptănul după ea și nici nu prea își aducea aminte pe unde-și ținea oglinda, și-a pus în gând să mă întremeze cu orice chip. Mă spăla cu buruieni de spurcăciune, îmi reteza părul odată la două luni cu foarfeca mare de croitorie, mi-l ungea cu gaz dres cu apă și ulei de nucă până ce a ajuns negru, des, gros, lucios și sănătos așa cum era și cel din cozile cailor. Baba Rarița îmi spunea că sănătatea femeilor și puterea lor de a naște băieți se citește și după lungimea și culoarea părului. Cu șuvițe de păr se făceau multe dintre descântece, se vindecau blândele și câte altele! așa că mă învăța să am grijă de părul meu, să agăț în copac firele de păr care se rupeau la pieptănat, să-l strâng în coade când ies pe drum și chiar să-l acopăr cu basmaua când merg în locuri străine. „Părul lăsat neacoperit e ca un năvod în care se pot prinde cine știe ce duhuri rele.” Până și în biserică trebuie acoperit. Acolo însă din altă pricină. În timpul slujbelor, când părintele și oamenii se roagă mai aprins, coboară îngerii printre noi, iar noi, femeile, nu trebuie să îi ispitim, căci s-a mai întâmplat odată demult una ca aiasta și atunci amarnic s-a mai mâniat Domnul.

Lelea Rarița nu-mi spunea pe nume. Însă mă învăța numele tuturor buruienilor din pădure și cum să le amestec între ele ca să fie de trebuință. Atunci când avea oameni la descântat, trebuia să stau cuminte într-un colț și să nu scot nici un cuvânt. Dacă aveam ceva de întrebat, trebuia să țin minte, să întreb după ce rămâneam singure. Oamenii veneau la babă numai când ceva necurat le trecea prin minte sau, și mai rău, când nesăbuința le ieșea prin piele și se făcea boală. „Oamenii sunt proști”, gândeam eu atunci. „Sunt răi, mai ales femeile. Oamenii când vin la babe sunt cei mai urâti. Căci atunci când își spun povestea, vor să pară sfinți și cer babei să se facă voia lor și nu cea a lui Dumnezeu.”

Seara, când ne adunam de pe drumuri și mai stăteam de vorbă la gura sobei așteptând să se fiarbă mâncarea, o întrebam:

– Da’ matale nu te-ai săturat de-atâta boală, de atâta răutate, de atâta prostie?!! De ce le primești?!! De ce nu le spui ce-o să li se întâmple dacă lucrează împotriva trebilor deja orânduite de Cel de sus. Sau mai bine sperie-le tare și spune-le că o sa le cadă părul și o să le iasă broaște râioase din gură!

– Treaba noastră e să le dam ce cer, căci toți avem locul nostru sub cer. Nu tre’ să punem la îndoială nici planul Ălui-de-Sus, nici să ne amestecăm în planurile oamenilor. Fiecare e răspunzător pentru ce cere de la alții, de la viață, de la Dumnezeu. Iar daca Atotputernicul ne da TOT ce cerem, fără să crâcnească, eu de ce aș face altminteri? Pe mine m-a făcut descântătoare, așa că descânt.

Stăteam pe vine cu fălcile încleștate sprijinite în pumni și nu credeam o iotă din ce spunea bătrâna. „Stai să moară baba și atunci o să vezi! Nimic nu o să mai fie cum e! Cineva tre’ să le spună femeilor astea nebune că nu-s pe drumul cel bun, îmi ziceam. Când vii la babe pentru leac e una! Atunci îți arăți umilința, vede Cel-de-Sus că știi care îți este locul, că recunoști că știința, putința și credința ta au hotare și că ai nevoie de ajutor. Dar când vii ca să-ți întorci soarta, să te pui curmeziși vrerii lui Dumnezeu, atunci ești trufaș, fără credință, căci vrei să se facă voia ta mai presus de toate, mai presus de cea a celor din jur, mai presus de cea a Tatătului.” Femeile alea voiau răzbunare, leacuri de iubire, de întors voința bărbaților și alte asemenea lucruri necurate, iar lelea le dădea.

Eram supărată pe babă, pe lume, pe Dumnezeu că lasă să se întâmple de toate în lume. Eram mai supărată pe mama care mă lăsase la țară, în grija bunicii, apoi pe bunica care mă trimitea zile întregi la lelea Rarița. O iubeam pe bunica, și pe lelea o iubeam. Și deși chipul mamei se stingea ușor din amintirea mea, furia însă mi se aprindea ori de câte ori vedeam un copil lângă mama lui și creștea ca o vâlvătaie ori de câte ori încercam să înțeleg de ce m-a trimis de acasă. Astfel, căutam orice motiv să-mi revărs furia.

Cu un an înainte de mă duce la școală, părul îmi crescuse lung, puternic și negru, pielea mi-era tăbăcită de soare și vânt, mergeam desculță prin colbul drumului și nu-mi păsa de oameni deloc. Mă băteam cu toți băieții din sat și multora dintre ei le era frică și numai de privirea mea. Nu le auzeam țipetele atunci când îi loveam și nu simțeam întotdeauna nici măcar propria mea durere fizica. Eram un mic animal sălbatic, care mușca din orice posibil dușman. Căci, până la vârsta aceea, poveștile pe care le auzisem erau cele ale lui Creangă și cele ale oamenilor bătrâni din sat. Nici o fată de împărat, oricât de frumoasă și cu părul de aur, nici Fata Moșului, cea frumoasă, harnică și înțeleaptă nu era la fel precum Ivan Turbincă. Acest rus iubitor de votchi, tabacioc, femei și lăutuari era ca bărbații adevărați de la noi din sat: puternic, hotărât, șugubăț, în stare să păcălească Moartea și să se bată parte în parte cu Talpa-Iadului și toată ciurda lui de draci dar mai ales să vorbească cu Sfântul Petru și cu Dumnezeu așa cum vorbesc oamenii între ei. Avea curaj să-L înfrunte și să-I conteste hotărârile și asta mă făcea să mă găndesc la el cu admirație și veselie. Visam să am și eu o astfel de turbincă așa precum primise în dar Ivan de la Atotputernicul. Și când vedeam vreun om rău care mă nedreptățea pe mine sau pe alții, ziceam în gând: „Paşol na turbinca, bădie!”

Băieții aveau prostul obicei de a mă trage de cozi. Un verișor de-a șaptea spiță cățărat pe un gard mi-a sărit în spate și m-a apucat de amândouă cozile strigând: „Diii, calule!” Pe când trăgea aer în piept cu putere ca să strige a doua oară, l-am răsturnat, l-am pus la pământ și, cu genunchii pe pieptul lui, am început să-l lovesc cu putere. Am simțit cum plăcerea de a-l lovi crește, cum bucuria de a-l domina pe cel de sub mine pune stăpânire pe mintea și pe sufletul meu cu fiecare pumn. Dar peste toate aceste bucurii crescătoare, de data aceasta, ceva mai puternic m-a oprit. Mi-a ținut mâna în aer, neclintită, incapabilă de atac. Acea sete de a da, dar mai ales forța neomenească ce creștea în mine m-au speriat.

A fost ultima bătaie la care am luat parte. Am simțit că El mi-a țintuit mâna în aer și a oprit timpul cât să-mi vin în simțirile bune. Învingătoare, orgolioasă, călare peste băiatul risipit în țărână, durere și frică, am simțit cum puterea dispare și mă năpădește rușinea. Dintr-o data! Chiar și acum îmi amintesc acel sentiment și fior de sfârșeală, când retraiesc în gând această veche întâmplare.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s