Lenea

cropped-ob_dd2f19_ob-252361-livre.jpeg

Primăvara era mult de muncă. Iar vremii nu-i păsa de treburile noastre și ploua peste noi deși nu terminasem de semănat sau de arat. Cu glodul până la glezne îmi pierdeam cismele de cauciuc în cleiul negru și dârdâiam de frig cu tălpile ude luptându-mă să rămân încălțată. Iar când bunica nu era atentă la mine, mă ghemuiam pe vine și îmi trăgeam sufletul.

După un timp, se întorcea spre mine și, căscând ochii mari a sperietură, întindea degetul arătător înainte și-mi arăta ceva deasupra capului meu.

  • Vezi, Corină! Ai grijă că iar s-a urcat duhul cel hâd al lenii în spatele tău și te călărește! Ridică-te, scutura-te bine-bine și treci la treabă, că nu-i lucru de șagă cu dihania aiasta de lene. Dacă o lași, își bate joc de tine de te râde tot satu’!

Iar eu o și simțeam cum joacă pe umerii mei și îndată săream în picioare și mă îndreptam spre sacul cu semințe.

Nu știu ce vedea bunica pe umerii mei, dar așa știa ea să mă învețe să mă feresc de lene.

Părintele spunea duminica, după slujbă, că lenea este păcat mare.

Iar eu nu ințelegeam. Păcatul este atunci când faci ceva rău. Lenea este atunci când te odihnești în loc să muncești, deci când nu faci nimic, adică nici bine, nici rău. De ce să fie păcat?

Odihna e bună, zicea bunica, dar trebuie să-i cunoaștem măsura.

Iar părintele ne citea „Până când vei sta culcat, leneşule? Când te vei scula din somnul tău? Să mai dormi puţin, să mai aţipeşti puţin, să mai încrucişezi puţin mâinile ca să dormi!… Şi sărăcia vine peste tine, ca un hoţ, şi lipsa, ca un om înarmat.” (Proverbele lui Solomon 6:9-10)

„Orice faceţi, să faceţi din toată inima ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni, ca unii care ştiţi că veţi primi de la Domnul răsplata moştenirii,” continua el. (Coloseni 3:23-24)

Diminețile începeau la ora cinci. Atunci ne trezeam ca să hrănim animalele, să facem mâncare de luat cu noi la câmp, să pregătim caii și căruța și să ajungem cât încă era răcoare la loturi. Când o auzeam pe bunica strigând deșteptarea, îmi doream să pot cumva să opresc timpul în loc și vacilor, cailor, porcilor, găinilor, rațelor și curcanilor să nu le mai fie foame și trifoiul, roșiile, cartofii și porumbul să se oprească din crescut măcar puțin, cât un vis dulce de dimineață.

Viorica, vaca bălțată, urma să fete. Tocmai acum când bunicul era dus până în satul vecin. Lucrurile nu mergeau lin ca de obicei, și bunica a plecat în toiul nopții după veterinar. Se făcuse aproape dimineață și nici doctorul, nici bunica nu mai veneau. Eu adormisem în bucătăria de vară cu perna trasă bine peste urechi să nu aud gemetele animalului. Când m-am trezit, mi-am dat seama că dormisem prea mult. Am alergat la grajd și acolo, întins pe jos, vițelul zăcea mort.

Am plâns cum nu mai plânsesem până atunci. Vina cea hâdă și mare se urcase în spatele meu și nu mai voia să se coboare de acolo. Mi-am dat seama că timpul nu poate sta în loc orcât mi-ași dori, că viața are un ritm căruia trebuie să i te supui, altfel nu iartă pe nimeni. Lenea mă împiedicase să stau de veghe, să-mi fac datoria, și moartea venise tiptil și-mi furase vițelul. Acum păcatul lenii era înlocuit de păcatul vinei și chiar după spovedanie și după multe încercări de scuturare a umerilor, nu a plecat de pe umerii mei.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s